O OLHO DE OSCAR NIEMEYER

5 de junho de 2013 por keyimaguirejunior

„Ochiul” lui Oscar Niemeyer

Publicado na Revista de Arquitetura Igloo, de Bucarest, Romenia

 Imagem

„Arhitectura nu contează –

Cel mai important lucru este viaţa(Oscar Niemeyer)

 

…şi arhitectul a avut multă viață: născut în 1907, a murit în acest an, după ce a trăit 105 ani de o viaţă intensă şi productivă.

O înţelegere a operei sale necesită unele condiţii preliminare – întâia şi principala fiind să-l fi văzut desenând şi explicând conceptul proiectelor sale. Avea un desen rapid şi precis, cu ritmul vorbirii, ca cineva care gândeşte cu voce tare. Pe lângă trăsătura sa extraordinară, agilă şi rapidă, previzionarea impresionantă a conceptului spațial şi volumetric apărând din programul constructiv şi interpretând locul.

Oscar Niemeyer nu menționează alţi arhitecți, alte tendințe contemporane, idei sau nimic decât poezia a volumelor, a luminii şi a spațiului în sine: “Când fac un proiect, pun preocupările mele deoparte şi mă domină arhitectura. Mă predau arhitecturii în căutarea soluției arhitecturală”.

O altă condiție pentru înțelegerea unuia dintre cele mai mari arhitecţi modernişti se află în vizita lucrărilor sale: cât mai multe posibil. Nu în căutarea înțelegerii însăşi, ci a actului plăcut al bucuriei spaţiilor. Dintre sutele de creaţii sale, am văzut câteva zeci – toate cu marca inconfundabilă a virtuozităţii sale. Nu doar pentru utilizarea tipologiei identificate de francezul Yves Bruand – palaturi cu pridvoare, plante centrate şi volume combinate -, dar şi pentru îndrăzneala a interspaţilor şi a grinzilor şi pentru monumentale concepţii sculpturale. Multe din lucrările lui Oscar Niemeyer au fost concepute pentru spaţii de mari dimensiuni şi planuri liberi – Parcul Ibirapuera, oraşul Brasília, Memorialul Americii Latine – unde curbele feminine, cum îi plăcea să spună, marchează şi se ridică ordonând, refăcând şi conferind o semnificaţie peisajului.

O a treia condiție pentru înțelegerea lui Oscar Niemeyer este – scuză-mă cei mai tineri – a fi trait în vremurile construcției a oraşului Brasília. Arhitectura modernă exista deja în lume şi cea braziliană era cunoscută pentru calităţile sale artistice și proiective – Niemeyer pe de altă parte făcuse lucrări antologice ca de pildă sediul al Organizaţiei Naţiunelor Unite (ONU), Pampulha şi Ibirapuera, toate ostentativ moderniste. Niemeyer bătuse prejudecata anti-modernistă într-o țară de abia plecată din evul eclectismului istoricist. Palatele sale, cu planul genial al lui Lúcio Costa, au fost simbolul unei țări în care exista speranţa pentru viitor. Coloanele ale Palatului Alvorada erau reproduse peste tot – din locuinţele până barele de protecție de camioane – ca pictograma unei modernitate dorită şi bine în curs de desfăşurare. Această speranţă a fost lovită şi a căzut față de anii dictatoriale ale următorului deceniu.

Brazilia a fost larg criticată, în special de către cei care confunde oraşul cu puterea politică pe care o degajă. Trebuie să-l cunoşti pentru a înțelege cât de mult corespunde cu intențiile care le-au dat origine. Pe lângă monumentalitatea dorită pentru capitala națiunii, Brasília are presupunerea elementară unui oraş unde noul locuitor este orientat şi învață să-l folosească în câteva ore.

Oscar Niemeyer a fost posibil doar în contextul cultural şi tehnologic al Arhitecturii Moderne – dar producția sa depăşeşte costumul de bază al moderniştilor, şi de asta derivă permanenţa acesteia deasupra capriciilor constructive. Deşi originată în lecțiile lui LeCorbusier, arhitectura sa a ajuns mult mai departe decât ele – şi are mărcile unei individualitate atât de puternică încât nu a lăsat urmaşi şi unei creativitate care nu permite nici imitatori. Nu este o coincidență: Niemeyer nu a făcut carieră academică.

Şi, în sfârşit, înțelegerea lui Niemeyer nu este posibilă decât în contextul politic şi tehnologic al declarației sale profesională. Lúcio Costa – cel mai mare dintre arhitecţi brazilieni – nu a fost doar cel care a detectat talentul strălucitorului student al Şcolii Naționale de Arte Frumoase. El a fost un profesionist influent şi articulat cu acces la nivelurile administrative ale guvernului federal. A fost creierul cel mai important al timpului său. El a administrat, mai mult decât a proiectat, aspectele legate de mediul urban al Brasíliei.

Mai greu de înțeles este relația lui Niemeyer cu puterea – el a separat ideologia din activitatea proiectivă fără a compromite convingerile sale sau libertatea de a concepe, ceea ce poate să fi fost ușor atunci când lucrase cu un visceral democrat ca Juscelino Kubitschek – primarul oraşului Belo Horizonte, guvernatorul statului Minas Gerais şi pe sfârşit preşedinte al Braziliei, singurul conducător necontestat al istoriei țării. Totuşi, asta s-a dovedit foarte greu în timpul dictaturii militare, rezultând în exilul arhitectului – exil care a însemnat răspândirea lucrărilor sale în jurul lumii.

Lúcio Costa, Juscelino Kubitschek – lipsea componentul tehnologic, cel mai izbitoare pentru cei cărora le plac lucrările sale, pentru înțelegerea arhitecturii lui Niemeyer. Arhitectura sa este sinonim cu beton, care el a folosit până ultimele limite ale îndrăznelii structurale şi ale plasticităţii, admirabile chiar astăzi.

Am ales ca ilustrarea acestei ştire muzeul de artă care îi poartă numele, în Curitiba, statul Paraná, Brazilia.

Proiectat la sfârşitul anilor şaizeci şi construit la începutul anilor următori, muzeul a fost inițial destinat să fie o şcoală normală. Pe vremurile dictatoriale, a fost abandonat şi apoi adaptat pentru scopuri birocratice. A rămas ignorat – şi respins – până în 2002, când guvernul de stat a solicitat arhitectului transformarea sa în muzeu de artă.

Blocului orizontal original – care avea lacune şi grinzi cu până la şaizeci de metri, cele mai mare din timpul său – a fost adăugat un turn vertical, cea ce completează compoziţia existentă astăzi. Spațiul mare sprijinindu-se pe o coloană se bazează pe curba geometrică numită hiperbolă, prezente în cele mai multe dintre lucrările sale. Având în fundal o dumbravă de pini magnifice, a devenit imediat unul din simbolurile oraşului şi una din lucrările sale cele mai cunoscute: toate îl numesc „Ochiul”.

 Imagem

 [Acest text a fost bazat pe:

– două conferințe de Oscar Niemeyer, în Curitiba – una la Universitatea Federală din Paraná în anii ’70 și alta în Congresul Brazilian al Arhitecților din 2000;

– interviurile sale cele mai cunoscute: ziarului „O Pasquim” (Pamfletul), în anii ’70; istoricului Nelson Werneck Sodré, în 1978; și magazinului „L’Architecture d’aujourd’hui”, în 1974;

– autobiografia sa parţială, “Quase memórias: viagens” (Aproape amintiri: călătorii): 1978;

– reportaje aparute după moartea sa în principalele reviste de ştiri braziliene: „Época”, „Isto é”, „Veja”, în 2012;

– cartea lui Yves Bruand, „Arhitectura modernă în Brazilia, 1981;

– unele dintre zecile de cărți care sunt literatură de specialitate privind activitatea sa;

– patru vizite la Brasília, una dintre care în 1962, când orașul avea doar un an, şi ultima în 2010;

– unele dintre multele cărți despre Brasília, mai ales cele scrise de Juscelino Kubitschek, de 1975;

– vizite la Muzeul Oscar Niemeyer, atunci când a fost clădit, în 1972 şi numeroase alte după 2002;

– citirea a două serii a revistei „Módulo” (Modulul), editat de biroul său.]

Imagem

 

Key Imaguire Junior – Arhitect şi urbanist

Masterat în Istoria Braziliei

Doctorat în Istoria Ideilor

Profesor de Istoria Arhitecturii Brazilieni (curs universitar de Arhitectură şi Urbanism la Universitatea Federală din Paraná)

MULŢUMIRILE MELE LUI RAUL PASSOS PENTRU TRADUCEREA ÎN LIMBA ROMÂNĂ

SCANARE: MARIALBA ROCHA GASPAR

ILUSTRAŢIE DISPONIBILIZATĂ DE PIER PAOLO OLIVIERI (SAVONA)

FOTOS: DO AUTOR, 1972 E 2013

Anúncios
%d blogueiros gostam disto: